Știri interne

Un băiețel de 4 ani, singurul caz din România cu o malformație la gena CACNA1A: „Visăm ca el să poată merge, să vorbească, să râdă și să se joace cu alți copii” | Demamici.ro

Malformație la gena CACNA1A. Patrick este un băiețel zâmbitor, iar asta pentru că nu a lăsat ca boala să-i fure veselia.
În vârstă de 4 ani, băiatul a primit un diagnostic dur. Este singurul copil din România diagnosticat cu o malformație la gena CACNA1A, hipotonie severă, iar pentru a supraviețui are nevoie de atenție și îngrijire specială.

Patrick abia își poate ține capul ridicat, nu vorbește și nu poate merge de unul singur.
Însă nu se dă bătut.
Nici el, nici părinții lui.

„Visăm ca el să poată merge, să vorbească, să râdă și să se joace cu alți copii, să trăiască toate momentele pe care un copil de vârsta lui le merită. Ne dorim ca Patrick să aibă șansa la o viață normală… ”, au declarat presei părinții Andreea și Daniel Jerlăianu.

Malformație la gena CACNA1A. Un tratament cu celule stem în Austria l-ar putea salva

Primul pas pentru recăpătarea șansei unei vieți normale pentru copilul lor a fost deja făcut. Patrick a fost supus unei intervenții și a fost un succes.
Însă greul abia acum vine. Micuțul trebuie să continue cu terapii de recuperare, printre care fizioterapie și osteoterapie, neurostimulare auditivă, teste de orientare vorbire și evoluție și altele. Toate costă mii de euro, bani pe care Daniel, singurul întreținător al familiei, nu își permite să îi asigure.

Părinții lui Patrick au apelat la ajutorul Asociației „Salvează o inimă”, cu speranța că orice gest mic făcut de oamenii care le află povestea va fi un pas înainte în recuperarea copilului lor.
Un SMS cu textul „Patrick” trimis la numărul 8832 înseamnă 2€ donați pentru acest îngeraș.

De asemenea, orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” va fi un pas înainte spre recuperarea lui Patrick.

„Cu fiecare donație, cu fiecare gând bun și cu fiecare rugăciune, voi ați construit podul spre vindecare pentru Patrick. Iubirea și recunoștința noastră pentru voi sunt nemărginite. Alături de voi, speranța devine realitate”, a transmis mama lui Patrick, Andreea Jerlăianu.

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

CIF: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca: Banca Transilvania

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Patrick Jerlăianu.

Vezi și: Operatia intrauterina. Oscar a fost operat de spina bifida. A primit sansa la viata inainte sa se nasca | Demamici.ro

Vezi si: O sarcina extrem de dificila, obtinuta miraculos la 41 de ani! Cristina C ne-a impartasit povestea ei | Demamici.ro

Share

Articole recente

Picnic Urban în Familie – ediția a treia – Joacă, relaxare și timp de calitate pentru familiile din Galați | Demamici.ro

Pe 26 iulie 2025, între orele 11:00 și 19:00, faleza Dunării devine locul preferat al…

20 de ore

Specialiștii Asociației SAMAS aduc sfaturi pentru mame prin Tutorialele Cutia Bebelușului | Demamici.ro

Specialiștii Asociației SAMAS aduc sfaturi pentru mame prin Tutorialele Cutia Bebelușului. ● Asociația a lansat…

o săptămână

„Să fii văzut, auzit, susținut, îmbrățișat” – o lecție de la Dance Bridges Festival | Demamici.ro

„Să fii văzut, auzit, susținut, îmbrățișat” – o lecție de la Dance Bridges Festival. Într-o…

2 săptămâni

Cel mai Mare Picnic în Familie by Social Moms sărbătorește Luna Copilului în data de 7 iunie | Demamici.ro

Cel mai Mare Picnic în Familie by Social Moms sărbătorește Luna Copilului în data de…

3 săptămâni

Ziua Copilului dedicată educației empatice: introducere în profesii cu suflet pentru iubitorii de animale | Demamici.ro

Ziua Copilului dedicată educației empatice: introducere în profesii cu suflet pentru iubitorii de animale. Ziua…

4 săptămâni