Sănătatea copilului (dosarul bolilor)

Siropul de tuse nu e inofensiv. Mihai Craiu: „Dacă oprim cu sirop reflexul de tuse la un copil, care nu știe să expectoreze altfel, riscăm să-l înecăm” | Demamici.ro

Siropul de tuse nu e inofensiv. Medicul pediatru Mihai Craiu atrage atenția asupra pericolului ascuns al siropului de tuse, considerat de mulți părinți ca fiind un tratament dulce și… inofensiv.
Specialistul pediatru a explicat într-un interviu care sunt tipurile de sirop de tuse de pe piață, rolul lor și de ce este mai bine uneori să îl lași pe copil să tușească, decât să-i administrezi un astfel de tratament fără recomandarea medicului.

„Depinde cărei substanțe îi atribuim generic numele de sirop de tuse, pentru că le putem împărți în două mari categorii.

Una dintre aceste e încărcată de riscuri mai mari.
Siropul de tuse care își propune să oprească reflexul de tuse intră în grupul substanțelor care ar putea să pună mai multe pericole asupra sănătății copilului, decât beneficii.

În primul rând, ele au fost concepute pentru pacienți de vârste mai mari, adică pentru cineva ca noi care tușește dacă realmente are un motiv serios.
Studiile inițiale nu au vizat copiii.

Dacă oprim reflexul de tuse la un copil care nu știe să sufle nasul, să expectoreze, adică nu are alt mecanism de a goli căile aeriene, riscăm să-l înecăm.”, a declarat Mihai Craiu la Teo Show.

Siropul de tuse nu e inofensiv. Reflexul de tuse este esențial pentru copiii foarte mici

Alternativa la siropurile de tuse pot fi remediile recomandate de medici care să ușureze simptomele de tuse, nu să o oprească de tot.

„Un copil foarte mic care nu reușește să scape altfel de secreții are drept echipament temporar reflexul de tuse.

De aceea atâta vreme cât copilul tușește umed, cât rupe tusea, cum se zice popular, singurul lucru benefic pe care îl putem face e să recomandăm acele remedii care ușurează tusea, care o fac să fie cu efort mai mic, ceva mai rară și nu toată noaptea.

Trebuie mereu discutat cu părintele despre ce e normal pentru copil, ceea ce ajută copilul și ceea ce e de multe ori e spaimă pentru părinți nu este realmente un pericol pentru copii”.

Copiii răcesc tot mai des în sezonul rece. Mihai Craiu: „Copiii noștri au de-a face cu o altă ecologie a virușilor”

Sezonul rece vine cu multe bătăi de cap pentru părinții de copii mici și episoadele frecvente de răceală.

„Depinde foarte mult despre ce severitate la copil, ce vârstă are și de câte zile durează. O observație științifică valabilă pentru toate tipurile etnice, copilul preșcolar care începe colectivitatea și începe să răcească.

Știm de la dr Spock, de la părinții puericulturii clasice, că e normal să răcească un copil care merge la grădi sau la creșă în medie de 6-7 ori pe sezon rece. Unii copii vor răci mai puțin, alții își vor petrece tot sezonul 2 săptămâni răciți, 2 săptămâni sănătoși, apoi alte 2 săptămâni răciți, fără să aibă niciun fel de problemă imună.

Asta se va întâmpla la scară mai mică la grupa mijlocie și va dispărea la clasa zero.

Copiii răcesc și din cauza vremii, dar aș spune că cei doi ani de pandemie, de distanță, de mască, au modificat natura golanilor care circulă în comunitate. Copiii noștri au de-a face cu altă ecologie. Circulația comunitară a virușilor a fost foarte sever perturbată în acești ani de pandemie. Va trebuie să mai treacă un sezon rece care să curețe, să reașeze în cursul normal circulația virușilor care afectează copiii mici.”

Medicul pediatru Mihai Craiu recomandă miere, ca tratament adjuvant la copii.

Atenție, însă, nu administrați niciodată miere copiilor mai mici de un an!

„Pentru miere există studii moderne în care copiii au primit fie miere, fie o soluție a cărei densitate mima mierea, și s-a observat numărul de zile și scorul de simptome la copiii răciți.

S-a observat că față de toate acele substanțe chimice, care vin la pachet și cu niște riscuri, mierea la copil funcționează bine.

Sugarii mici nu au voie miere, pentru că unii dintre ei ar putea face botulism.”

Vezi și: Dr. Mihai Craiu, despre boala mână-gură-picior: „începe ca toate virozele cu febră și gât roșu” | Demamici.ro

Vezi și: Cloniile (convulsiile) la sugar. Ce sunt acestea: cauze, simptome, tratament | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

21 de ore

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

5 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni