Știri interne

Se dau 700 de lei pe lună pentru mamele minore. Se pot cumula cu toate tipurile de burse | Demamici.ro

Burse de cel puțin 700 de lei pe lună pentru mamele minore sunt prevăzute în proiectul de ordin de ministru privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024, pus în consultare publică de Ministerul Educației vineri seară, 25 august, până pe 4 septembrie. Aceste burse se acordă doar pe perioada cursurilor, potrivit documentului citat anterior.

Pentru a putea beneficia de aceste burse, părinții elevelor minore vor depune la școală cererea părintelui/ reprezentantului legal și certificatul de naștere pentru copil/ copii.

Se dau 700 de lei pe lună pentru mamele minore

În textul proiectului este menționat că elevele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă. Iată ce prevede proiectul pus în dezbatere de Ministerul Educației:

ART. 15 – „(1) Bursa pentru mamele minore reprezintă o formă de sprijin a mamelor minore în vederea susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și nereușitei școlare.

(2) Cuantumul minim al bursei pentru mamele minore este 700 lei/lună.

(3) Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învăţământ, care frecventează cursurile la zi și au copil/copii proprii în întreținere.

(4) În sensul prezentului ordin, termenul „reintegrate” se referă la reluarea cursurilor de elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor, scrie edupedu.ro.

Se pot cumula cu toate tipurile de burse

(5) În vederea acordării bursei pentru mamele minore părinții/reprezentanții legali depun la unitatea de învățământ următoarele documente:

  • a) cerere a părintelui/reprezentantului legal;
  • b) certificat de naștere pentru copil/ copii;

(6) Bursa pentru mame minore se acordă pe perioada cursurilor.

(7) Bursierele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă.”

Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse, după cum se arată în proiect.

Burse mărite pentru elevii de liceu și gimnaziu în anul școlar 2023-2024

Burse mărite pentru elevii de liceu și gimnaziu în anul școlar 2023-2024! Potrivit legii Învățământului Preuniversitar, elevii de gimnaziu și de liceu vor primi în noul an școlar patru tipuri de burse: de merit, socială, tehnologică și de excelență olimpică I și II.

De asemenea, vor dispărea bursele de studiu și de performanță, însă apar bursele de excelență pentru olimpici. Acestea vor porni de la suma de 700 de lei pe lună și vor ajunge chiar și la 3000 de lei. Totodată, bursa de merit va ajunge la 450 de lei, iar cea socială crește la 300 de lei.

În noul an școlar va fi introdusă bursa tehnologică în valoare de 300 de lei pentru elevii care urmează un liceu cu un astfel de profil.

Și mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ beneficiază de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei.

Noua lege a Învățământului Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, prevede la articolul 248 că noile burse ale elevilor se aplică începând cu anul școlar 2023-2024. Citește tot articolul aici.

Burse pentru elevi! Astfel, sumele pe care elevii le vor primi, în funcție de bursele pe care le-au obținut, sunt:

  • 500 de lei pentru bursa de performanță
  • 200 de lei pentru bursa de merit
  • 200 de lei pentru bursa socială
  • 150 de lei pentru bursa de studiu

Burse pentru elevi! Care sunt noile condiții ale burselor școlare 2022-2023

BURSA DE MERIT va fi acordată elevilor care:

  • au obținut media anuală generală de cel puțin 9,50 și au mai puțin de 20 de absențe nemotivate. Excepție de la această condiție fac elevii clasei a IX-a.
  • au obținut media de admitere în liceu sau profesională de cel puțin 9,50 și au mai puțin de 20 de absențe nemotivate. Această condiție este centrată elevilor din clasa a IX-a.

BURSA DE STUDIU va fi acordată elevilor care provin din familii cu un salariu mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni de dinaintea cererii, sau cel mult egal cu salariul minim net pe economie și care:

  • au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50 și au mai puțin de 20 de absențe nemotivate. Excepție de la această regulă o fac elevii din clasele a V-a și a IX-a.
  • au obținut în clasa a IV-a calificativul „bine” sau „foarte bine” la toate materiile și au mai puțin de 20 de absențe nemotivate. Această condiție se aplică elevilor clasei a V-a.
  • au obținut media de admitere în liceu sau profesională de cel puțin 7,50 și au mai puțin de 20 de absențe nemotivate. Această condiție se aplică elevilor din clasa a IX-a. Citește tot articolul aici.

Vezi și: Elevii cu performanțe școlare vor putea promova doi ani de studii într-un singur an școlar. Proiect de lege | Demamici.ro

Vezi și: Începe un nou an școlar. Cum pregătim garderoba copilului pentru școală cheltuind echilibrat | Demamici.ro

Vezi și: Când ai copii, cheltuielile sunt enorme. Iată un pont pentru a putea pune bani deoparte mai ușor | Demamici.ro

Vezi și: Ce acte trebuie să depună părinții pentru a obține tichetele educaționale în valoare de 500 de lei. Modelul de cerere | Demamici.ro

Share

Articole recente

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița | Demamici.ro

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița. Ministerul Educației…

3 zile

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată | Demamici.ro

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată! Veste…

3 zile

Medici, specialiști în îngrijirea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății | Demamici.ro

Comunitatea Social Moms organizează primul eveniment la Cluj-Napoca - Maratonul Sănătății, o conferință dedicată sănătății…

5 zile