Mămici și tătici celebri

Romică Țociu, tată de fată și băiat. Fiul lui, Cătălin Țociu, are 26 de ani și l-a făcut deja de două ori bunic | Demamici.ro

Romică Țociu, unul dintre cei mai îndrăgiți actori de comedie din România, are toate motivele să fie mândru de copiii săi. Actorul are doi copii mari, o fată și un băiat, iar fiecare dintre ei a moștenit câteva ceva din pasiunile tatălui lor.

Romică Țociu are o fiică, Daria, în vârstă de 19 ani și un fiu, Cătălin, în vârstă de 26 de ani, iar relația lor este una apropiată.

Daria a moștenit talentul actoricesc, iar Cătălin, pasiunea pentru gătit

Fiica lui Romică Țociu a fost de mică fascinată de meseria tatălui ei și încă de la vârsta de 7 ani a făcut primii pași în lumea actoriei. Astăzi, este studentă cu acte în regulă la Facultatea de Teatru și visează să atingă succesul atât în țară, cât și peste hotare.

Părinții au sprijinit-o în drumul pe care și l-a ales, mai ales tatăl ei, omul de la care are multe lucruri de învățat.

„Daria merge la cursuri de teatru de la 7 ani. I-a plăcut, noi nu am forțat-o. Foarte mulți părinți visează pentru copiii lor, dar trebuie să vezi și dacă merită, dacă vine și de la el, dacă simte să facă asta… Nu doar să fie împins de la spate de părinte.

Fiecare copil trebuie să aibă propria identitate. Dacă Daria, fata noastră, simte și vrea să facă teatru, să facă, e drumul ei. Ea și-l alege. Dar la teatru ai mult de învățat. Practic, înveți toată viața și ai de renunțat la multe lucruri. Și noi am muncit pe partea noastră timp de 33 de ani. Daria este o luptătoare. A învățat bine întotdeauna. Ea a luat Bac-ul anul acesta cu note mari. Nevastă-mea a spus, asta-i singura din familie care învață.”, a declarat actorul despre fiica sa într-un interviu mai vechi.

De partea cealaltă, fiul său a moștenit mai degrabă talentul gastronomic al actorului și a reușit să-și deschidă un business în acest domeniu. La vârsta de 26 de ani, Cătălin Țociu este căsătorit, are doi copii – la fel ca tatăl său, un băiat și o fată.

„Pot să spun că sora mea a moștenit talentul la actorie, iar eu talentul culinar. Dacă nu știi cu ce se mănâncă afacerea respectivă, nu poți să ai succes. Este o pasiunea de-a mea mai veche și acum o cultiv”, declara Cătălin la o emisiune TV unde a fost invitat alături de tatăl său.

Romică Țociu a intrat în competiția America Express alături de fiul său, Cătălin

Competiția America Express se va dovedi, probabil, una dintre cele mai memorabile experiențe pe care Romică Țociu le-a trăit până acum alături de fiul său, Cătălin.
Cei doi au pornit împreună în aventura vieții lor, departe de casă, tocmai pe continentul sud-american, acolo unde fac echipă și speră să câștige marele premiu.

Iar presiunea a fost de multe ori la cote maxime. Încă de la primele ediții ale show-ului, telespectatorii au observat câteva tensiuni între Romică și fiul său, Cătălin, puși în fața unor probe contra-cronometru.

Firi competitive, cei doi au avut și un moment în care s-au certat în timpul competiției, atunci când s-au simțit în pericol să piardă avansul în fața celorlalte echipe.

„Eu în momentul ăla am văzut negru în fața ochilor! Ce ai Doamne cu noi?! Cum să ajungem cu trei rulmenți”, a spus actorul, ulterior, într-un testimonial.

Privind în urmă la aventura trăită la America Express, cel mai probabil, cei doi și-au dus relația tată-fiu la un nou nivel, din care fiecare a aflat lucruri noi despre celălalt sau chiar despre el însuși, după cum avea să mai declare Romică Țociu:

„Mă uit la ce am făcut la America Express și nu îmi vine să cred că eu am făcut așa ceva. Incredibil! Doamne, Dumnezeule!”, a spus el, privind imaginile.

Vezi și: Nepoțelul lui Romică Țociu, operat de urgență după ce a înghițit două bile magnetice: „O bilă s-a dus în colon, alta în intestin, au blocat tot stomacul” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

6 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

o săptămână

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

2 săptămâni

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni