Știri interne

Maternitatea din Bacău: O tânără însărcinată a murit la 24 de ore de la internare, sub ochii medicilor | Demamici.ro

O tânără însărcinată a murit la 24 de ore de la internare, sub ochii medicilor, în Spitalul Județean Bacău. O  pacientă și-a găsit sfârșitul tragic într-unul din saloanele maternității din Bacău, după ce venise cu dureri la spital. Maria Alina Cergan avea 38 de ani și era însărcinată în 16 săptămâni.

Pacienta în vârstă de 38 de ani era însărcinată în luna a patra și a murit la 24 de ore după ce a fost internată.

O tânără însărcinată a murit la 24 de ore de la internare

Sarcina se oprise din evoluție după ce pacienta reușise să rămână însărcinată în urma fertilizării in vitro

Partenerul de viață al pacientei nu reușește să își revină din șocul dublei pierderi.

El a fost și cel care a adus-o pe femeie la spital, după ce acuza stări puternice de rău: dureri abdominale puternice, febră, frisoane și dureri de cap.
Din primele informații, medicii au evaluat-o pe gravidă și au constatat că sarcina ei s-a oprit din evoluție, însă au trecut aproximativ 12 ore până în momentul în care a fost dusă în sala de operație. În tot acest timp, starea ei s-a degradat, potrivit Digi24.

Bărbatului i s-a explicat în acest timp că intervenția nu putea fi făcută decât după un anumit interval de timp, existând și suspiciunea din partea medicilor că pacienta ar mai fi avut și alte probleme de sănătate care ar fi putut cauza durerile abdominale.

Femeia a murit la scurt timp după operație

În timpul intervenției chirurgicale, pacientei i-a fost scos colecistul, după ce medicii au constatat că este inflamat, iar sarcina s-a evacuat de la sine.
Operația a durat o oră și jumătate, iar apoi pacienta a fost dusă la terapie intensivă în stare foarte gravă, potrivit medicilor.

La câteva ore distanță, femeia a făcut stop cardio-respirator și în ciuda manevrelor de resuscitare nu și-a mai revenit.

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău Aurelia Țaga: „Pacienta a fost tot timpul monitorizată”

„În prezent, cazul este în anchetă penală desfășurată de Poliția Bacău. Medicina legală a efectuat necropsia și a emis certificat constatator preliminar al decesului și s-au recoltat probe care sunt în lucru la medicina legală Iași. Deocamdată nu avem o cauză a acestei evoluții fulminante spre gravitatea pacientei. Pacienta a fost preluată de specialiști de la primul moment al prezentării în secțiile noastre și tot timpul a fost monitorizată, s-a intervenit terapeutic în funcție de starea pacientei. Evoluția a fost fulminantă spre gravitate, ceea ce a dus la deces,” a precizat Aurelia Țaga, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău, pentru Digi24.

O tânără însărcinată a murit la 24 de ore de la internare. Șirul evenimentelor

Pe 13 martie, tânăra a participat la un consult de rutină la ginecologul ei, care monitoriza evoluția sarcinii. Sarcina era la 16 săptămâni și se dezvolta normal, conform spuselor partenerului ei.

În ziua următoare, femeia a început să se simtă rău, experimentând crampe abdominale și a solicitat sfatul medicului. I s-a recomandat un tratament și i s-a sugerat să meargă la spital dacă starea ei nu se ameliora.

Pe 15 martie, în jurul orei 6:30 dimineața, Maria Alina Cergan a ajuns la Spitalului Județean Bacău, la Primiri Urgențe, având simptome precum vărsături și dureri abdominale severe, după cum menționează partenerul ei.

La ora 7:35, a fost internată și, puțin după 8:00, a primit vestea tragică că sarcina nu mai evolua și că fătul decedase.

„A rămas internată la noi, a fost examinată și de medicul ATI (Anestezie Terapie Intensivă), pentru că medicul ginecolog a vrut să se asigure că această febră este de altă cauză decât cea ginecologică – examenul ginecologic nu punea probleme în afară de faptul că era o sarcină oprită în evoluție”, a declarat Aurelia Țaga, Directorul Medical al Spitalului Județean Bacău, pentru Europa Liberă.

Starea femeii s-a înrăutățit. La 14:30, partenerul femeii susține că a primit o listă cu medicamente pe care trebuia să le cumpere pentru Maria.

„După două-trei ore, starea pacientei s-a agravat și medicii au făcut comisie cu trei doctori, doi ginecologi și un medic ATI și au examinat din nou pacienta”, declară Aurelia Țaga.

La 16:00, tânăra a fost transferată pe secția de Chirurgie, la 8 ore după internare. Ecografia abdominală arăta lichid. „Lichidul provenea, cel mai probabul de la un colectist inflamat”, explică dr. Aurelia Țaga, pentru Europa Liberă.

La 20:40 operația s-a terminat. Medicii i-au comunicat partenerului femeii că starea ei este gravă.

Pe 16 martie, la 07:30, Ovidiu Pruteanu a fost anunțat că Maria Alina Cergan a murit.

„La ora 2:00, adică în noaptea de 15 spre 16 martie, s-a instalat primul stop cardio-respirator, care a fost resuscitat și a răspuns la manevre. Spre dimineață s-a instalat al doilea stop cardio-respirator, care de data aceasta n-a mai răspuns la manevrele de resuscitare și a fost declarat decesul. Cam asta este”, a adăugat Aurelia Țaga, conform sursei citate.

„A rămas internată la noi, a fost examinată și de medicul ATI (Anestezie Terapie Intensivă), pentru că medicul ginecolog a vrut să se asigure că această febră este de altă cauză decât cea ginecologică – examenul ginecologic nu punea probleme în afară de faptul că era o sarcină oprită în evoluție”, a declarat Aurelia Țaga, Directorul Medical al Spitalului Județean Bacău, pentru Europa Liberă.

O tânără însărcinată a murit la 24 de ore de la internare. Familia este nemulțumită de reacția medicilor

Familia pacientei care a murit la Maternitatea din Bacău vrea să afle dacă medicii au făcut cu adevărat tot ce le-a stat în puteri pentru ca ea să fie salvată.
Au fost depuse mai multe reclamații, iar Poliția a deschis un dosar pentru ucidere din culpă, la sesizarea familiei.

„Mi-a comunicat Maria că din trei medici, ea spunea că are o problemă, o doare abdomenul și trei medici au spus că are o cădere psihică. Din păcate, Maria a murit. Cel puțin medicul care a fost de gardă la secția chirurgie ATI, care a fost medic de gardă în noaptea aia, mi-a dat niște explicații, care, în momentul ăla, mai tare m-au băgat în ceață, nu era nimic concret, foloseau doar termeni medicali. Chiar nu puteam să stau să caut pe Google fiecare cuvânt. Doctorul care a operat-o, care a luat decizia să o opereze, acuza inclusiv că ar fi fost ceva patologic și că biologia nu o putem controla noi”, a mai declarat Ovidiu Pruteanu, partenerul femeii.

Familia Mariei Alina Cergan și Ovidiu Pruteanu au depus plângere la Colegiul Medicilor, la Direcția de Sănătate Publică și la Poliție.

Sarcina a fost una mult dorită și obținută, în cele din urmă, prin fertilizare in vitro

Maria Alina Cergan, în vârstă de 38 de ani, și Ovidiu Pruteanu formau un cuplu de doi ani și se bucurau de o fericire deosebită. După multe încercări și tratamente, Alina a rămas însărcinată prin inseminare in vitro (FIV), un moment așteptat cu nerăbdare de amândoi.

„Era cea mai mare împlinire pentru amândoi, cea mai mare realizare pe care am făcut-o împreună împreună. Pentru noi era un lucru foarte mult dorit”, povestește Ovidiu Pruteanu.

Vezi și: Alexandra Ivanov, mama de numai 25 de ani, moartă în Maternitatea din Botoșani ar fi putut fi salvată! Ce spune raportul IML | Demamici.ro

Vezi și: Ce spune mama Alexandrei Ivanov despre noaptea cumplită în care fiica sa a murit | Demamici.ro

Vezi și: „Dar nu sunt brațele mamei”. Fiica Alexandrei Ivanov a îmbrățișat afișul cu chipul mamei ei, în ziua în care aceasta ar fi împlinit 26 de ani | Demamici.ro

Share

Articole recente

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița | Demamici.ro

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița. Ministerul Educației…

o zi

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată | Demamici.ro

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată! Veste…

o zi

Medici, specialiști în îngrijirea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății | Demamici.ro

Comunitatea Social Moms organizează primul eveniment la Cluj-Napoca - Maratonul Sănătății, o conferință dedicată sănătății…

3 zile

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

2 săptămâni