Sănătatea copilului (dosarul bolilor)

Infecția parazitară cu oxiuri la copii. Ce trebuie să știi despre oxiuroză sau oxiuriază | Demamici.ro

Infecția parazitară cu oxiuri la copii. Ce trebuie să știi despre oxiuroză sau oxiuriază? Infecția parazitară cu oxiuri la copii este o afecțiune frecventă în rândul celor mici, alături de giardioză și ascaridioză. Ea poate fi prezentă și în rândul adulților, în special în cazul persoanelor cu un sistem imunitar compromis.

Astfel de paraziți se pot dezvolta la suprafaţa sau în interiorul corpului, contaminarea fiind de la contact uman sau contactul cu animalele.

Oxiurii sunt viermi paraziți care trăiesc și se înmulțesc în intestinul copiilor și adulților. Boala cauzată de infecția cu oxiuri se numește enterobiază sau oxiuriază.

O astfel de boală este mai frecventă mai degrabă în rândul celor mici care sunt expuși unei colectivități, cum ar fi creșe sau grădinițe. Infecția cu oxiuri poate fi destul de neplăcută și să necesite tratament pentru întreaga familie.

Infecția parazitară cu oxiuri la copii. Cum are loc contaminarea

Oxiurul este un vierme cilindric mic, de culoare alb-gălbuie, a cărui larve și ouă pot fi observate doar la microscop. Femela adultă a acestui parazit poate atinge, în schimb, cca 8-13 mm în lungime, în timp ce masculul va măsura de la 2 la 5 mm lungime.

Odată ajunsă la maturitate, femela va migra noaptea și își va depune ouăle în regiunea perianală și perineală, iar astfel va provoca un prurit anal nocturn.

În doar 6 ore, ouăle vor începe să embrioneze și vor deveni infecțioase. Astfel, există un risc crescut de contaminare nu doar a hainelor, dar și a lenjeriei de pat.

Contaminarea cu oxiuri se mai poate face și prin mâini murdare, apa contaminată sau prin auto-contaminare, când persoana parazitată poate transporta ouăle din regiunea perianală în cavitatea bucală, fie direct, prin mâini contaminate din zona perianală (autoinfecție) sau indirect, prin contaminarea diferitelor obiecte din casă.

Simptome și diagnosticare corectă

Primul simptom care apare este mâncărimea anală, din cauza ouălor depuse în zona anusului. Mâncărimea apare mai ales seara și produce leziuni ale pielii, din cauza scărpinatului intens.

Persoanele contaminate mai pot prezenta și episoade de greață, dureri abdominale, lipsa poftei de mâncare și alte tulburări digestive. Uneori, poate fi însoțită și de o tulburare nervoasă: insomnie, scrâșnete din dinți, tantrum.

Diagnosticul corect pentru infestarea cu oxiuri se realizează prin amprenta anală luată pe bandă adezivă.

Prin această metodă se urmărește evidențierea femelei adulte și a ouălor. Amprenta anală se recoltează doar dimineața, la prima oră, înainte ca pacientul să aibă scaun și fără a fi efectuată igiena locală.

Se folosește lingurița coprorecoltorului simplă pe care în prealabil s-a fixat o bandă adezivă transparentă cu partea adezivă către exterior.

Cu o mână desfaceți bine fesele, iar în cealaltă țineți lingurița și badijonați bine regiunea perianală. După ce a avut loc recoltarea, lingurița cu bandă adezivă se introduce în coprorecoltor și se aduce în laborator în maxim 8 ore de la recoltare.

Din fericirem infecția cu oxiuri se tratează ușor, iar medicul cel mai probabil vă va recomanda un tratament cu derivați din benzimidazol.

Igiena va fi una strictă și se va aplica fiecărui membru al familiei, indiferent dacă prezintă simptome sau nu.

Vezi si: Viermisori intestinali. Primele simptome si cum sa iti feresti copilul de infestare | Demamici.ro

Vezi si: Ce trebuie sa stii despre cele mai frecvente boli ale copilariei: rujeola, varsat de vant, tuse magareasca si alte boli transmisibile | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

17 ore

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

5 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni