Fotografia virala a unei gravide care a nascut pe holurile unui spital demonstreaza puterea femeii| Demamici.ro

Fotografia virala a unei gravide care a nascut pe holurile unui spital demonstreaza puterea femeii| Demamici.ro

Jes Hogan a devenit mama pentru a sasea oara pe 24 iulie 2017. Aceea a fost ziua in care a adus pe lume primul ei baietel pe care l-a botezat Maxwell. Mama s-a descurcat minunat, bebelusul a fost perfect sanatos, echipa medicala excelenta, Tammy Karin – fotograful – pe faza…

Singurul lucru diferit la aceasta nastere a fost ca Max a venit pe lume pe podeaua din holul spitalului.


Travaliul lui Jes a debutat foarte usor. Femeia a mers la spital, insa medicii au trimis-o casa spunandu-i sa se prezinte cand contractiile se vor inteti. Asa se face ca Jes a mai petrecut cateva zile acasa. A mers la piscina, s-a plimbat, insa bebele nu parea hotarat ca vrea sa vina pe lume.

Asta pana in miezul unei nopti cand femeia a inceput sa aiba contractii foarte puternice. Membranele s-au rupt la scurt timp dupa ce au debutat contractiile. Dupa ce „i s-a rupt apa”, durerile au devenit din ce in ce mai puternice. Femeia a simtit ca nasterea se grabeste si i-a spus sotului: „Nu vom reusi. Cred ca voi naste acasa”.

Au reusit totusi sa ajunga la spital. Fotograful care ii insotea a intrat disperat in spital alertand echipa medicala. Jes a apucat sa ajunga pe holul spitalului cand a simtit ca i se taie picioarele. S-a uitat la sotul sau si i-a spus: „Travis, prinde-l!”.

Mamica a povestit intamplarea pentru Little Leapling Photography: „Fara nicio ezitare, a facut exact cum i-am spus, in timp ce am simtit cum corpul meu, involuntar, i-a impins capul si restul corpului afara. Apoi asistentele au venit in fuga… El (n.r. – bebelusul) s-a nascut pe podea, chiar la intrarea in sala de la Urgente, la 03:38 am. In mai putin de 25 de minute din momentul in care mi s-a rupt apa acasa, chiar cand am pasit in spital,” a povestit mamica.

Fotografia virala a unei gravide care a nascut pe holurile unui spital demonstreaza puterea femeii| Demamici.ro

Jes, Travis, Max si cele 5 surori ale lui sunt foarte bine si rememoreaza nasterea cu peripetii a mezinului. Tammy Karin, fotograful de nasteri, a vorbit despre job-ul care o face martora unor experiente marcante: „Ajung sa surprind femeile si puterea lor fenomenala si barbatii in clipele in care sunt cei mai indragostiti de partenerele lor.

Ce dar poate fi mai de pret pentru o femeie decat acela de a se revedea in momentele in care a avut o forta uimitoare, desi simtea cum lumea ii fuge de sub picioare? Pretuiesc nespus imaginile pe care le am de la nasterea copiilor mei si vreau sa surprind aceste momente de nepretuit pentru cat mai multe familii de acum incolo.”

Jes si familia ei ii multumesc lui Tammy: „Fara ea nu cred ca am fi primit ajutor de la asistente atat de repede si cu siguranta nu am fi avut fotografiile unice de la nasterea incredibila.

Eu si Travis nu-i putem multumi suficient pentru tot ce a facut si pentru ca a fost alaturi de noi in aceasta cursa nebuna. Am avut parte de o ingrijire excelenta. Copilasul si eu am fost verificati imediat. Amandoi eram in stare perfecta. Baietelul a avut la nastere 2900g si 50cm”, a adaugat Jes.