Recomandări

Eu v-am dat viață, copiii mei, dar voi ați dat sens vieții mele. Construim amintiri la prima ședință de Crăciun în patru | Demamici.ro

Eu v-am dat viață, copiii mei, dar voi ați dat sens vieții mele. Construim amintiri la prima ședință de Crăciun în patru. Era bine și înainte să fiu mamă. Mă obișnuisem într-o rutină care îmi aducea satisfacții mai mari sau mai mici. Aveam obiective, țeluri, așteptări, visuri și mai presus de toate… aveam foarte mult timp liber. Dar nu realizam asta. Ca orice mamă, orice părinte, bănuiesc. Aveam o ordine prestabilită a priorităților și le consideram cu adevărat de o importanță capitală.

Ei, după ce-am devenit mamă prima dată, după ce mi-am ținut fetița în brațe, i-am simțit respirația caldă și gurița umedă, m-am transformat. Din secunda în care Clara a apărut pe lume, nu am mai fost aceeași. Lucrurile, care înainte mi se păreau importante, au devenit insignifiante. Visurile pe care le aveam s-au năruit, dar nu în sensul negativ al cuvântului. Pur și simplu au fost înlocuite de alte idealuri și de alte obiective.

Eu v-am dat viață, copiii mei, dar voi ați dat sens vieții mele

Abia când am devenit mamă, când am ținut cele 3 kilograme de puiuț în brațe, m-am simțit într-adevăr responsabilă. Când devii părinte îți asumi că răspunzi pentru modelarea unui omuleț nou. Task mai dificil și mai complex decât acesta nu îți este dat în niciun alt job din lumea asta mare. Să crești un copil este extrem de greu, dar al naibii de frumos. Mi-e frică uneori de toată dragostea pe care o simt. Mi-e frică să nu vină un suflu al vieții și să-mi fie luată toată această fericire infinită.

Da. Noi, părinții, aducem pe lume copiii, dar ei ne dau cu adevărat sens vieții.

Iubesc să-mi petrec fiecare secundă alături de ele și nu aș schimba viața pe care o am cu nimic în lume. Că există oboseală? Da. Perfect adevărat. E obositor și de multe ori copleșitor să fii părinte. Îți sunt testate limitele. Îți sunt provocați până și cei mai ascunși nervi (mai ales după 2 ani jumătate, 3 ani). Creierii îți sunt puși pe bigudiuri și îți vine să cauți cea mai adâncă pădure să te afunzi în ea măcar câteva zeci de minute… dar după ce furtuna trece, realizezi că nu te-ai putea bucura cu adevărat de intensitatea și căldura soarelui dacă nu ai cunoaște iuțeala furiei.

Iubesc să le văd crescând și interacționând, chiar dacă de multe ori am senzația că nu sunt mamă, ci mai mult arbitru 😁. Le fac sute de poze și filmulețe pentru că vreau să ne amintim mereu fiecare etapă prin care trecem. Clara s-a obișnuit să-mi ceară să vadă poze cu ea de când era mai mică. Râde, se bucură și le analizează în detaliu. Tocmai pentru că adorăm să imortalizăm momentele frumoase din familia noastră, mergem de câteva ori pe an la ședințe foto profesionale.

Cum a fost la ședința foto de Crăciun cu doi copii?

E al patrulea an consecutiv când mergem în studioul lui Gabi pentru ședința foto de Craciun. Prima dată când i-am trecut pragul, Clara avea 7 luni, iar Alexandra, soția lui, era însărcinată. Astăzi avem câte doi copii de fiecare cuplu. Gabi are doi băieți minunați, iar noi, două fete. A devenit o tradiție să facem ședințe foto de Crăciun. Nici măcar nu ne mai întrebăm dacă facem, ci când facem 😊.

Anul acesta am ales s-o îmbrac pe Eva cu hăinuțele pe care le-a purtat Clara la prima ei ședință foto făcută de Gabi. Abia acum am realizat cât de mult seamănă. Vă las aici două poze comparative. Să-mi spuneți și părerile voastre.

Vă spuneam de noul meu „job” de arbitru. Sunt conștientă că nu e nici la 10% din ceea ce urmează 🙈. Eva are 9 luni. Abia începe să-și formeze personalitatea și să vrea lucruri. Să se întindă după jucării, să plângă dacă cineva i le ia din față. Clara are 3 ani și 6 luni. Nu își dorește mereu să împartă, iar noi îi respectăm decizia. Am stabilit și aici niște reguli despre care, poate, vă voi povesti într-un alt articol. În ziua cu ședința foto, ne-am mobilizat de dimineață. Sfatul meu e să vă luați o marjă de eroare. Nu se știe niciodată când le apucă foamea, crizele de „nu veau” și nu reușești să ieși pe ușă la ora programată.

Oricât de mult mi-am dorit ca Eva să doarmă în mașină pentru a fi mai fericită la ședința foto, nu am reușit. Clara s-a asigurat tot drumul că Eva nu va închide niciun ochi. Așa a și fost. Din fericire, Eva a reacționat destul de bine și a cooperat cu Gabi. A zâmbit și a fost răbdătoare. Mai dificil a fost să reușim să ne adunăm pentru pozele de familie. Clara voia să stea la poze doar în anumite momente.

Era prea ocupată să exploreze studioul și să se joace de-a grădinița cu o parte din recuzita lui Gabi 😁. Urși polari, reni, oameni de zăpadă toți au devenit personaje într-un joc pe care și l-a creat în doar câteva clipe și pe care nu voia să-l abandoneze sub nicio formă. Gabi a fost răbdător și a reușit s-o convingă pe Clara să ni se alăture și să coopereze. A reușit să surprindă niște cadre minunate cu noi și pentru acest lucru îi mulțumim din suflet.

Am primit pozele editate într-un timp foarte scurt după ședința foto și credeți-mă că mi-a fost foarte greu să fac o selecție pe care să o inserez în acest articol.

Să vă spun cât de minunat e Gabi? 😊 Că e un om bun și răbdător, dar mai presus de toate un profesionist adevărat? V-am tot spus lucrurile acestea în articolele pe care le-am scris de-a lungul timpului. Vă las link-urile și aici, la final. Cea mai bună și mai grăitoare dovadă o constituie faptul că noi ne întoarcem la el an de an. Îl puteți urmări pe Facebook și pe Instagram, să vedeți ce proiecte faine are.

Ședințele foto de Crăciun 2021 la Fotograf profesionist Gabriel Radu. Noutăți

Vă spun, în schimb, despre noutățile pe care le aduce anul acesta.

Anul acesta, Gabi a pregătit șapte decoruri spectaculoase. Două dintre acestea sunt pentru toată familia, iar celelalte cinci sunt special gândite pentru cei mici. Programările pentru ședința foto de Crăciun se fac între 01 noiembrie și 10 decembrie 2021.

Până pe 15 noiembrie, o ședință foto are prețul de doar 450 de lei! Ședințele cu acest preț vor avea loc în perioada 1 – 15 noiembrie. Durata unei ședințe este de 30 de minute. Include două decoruri (la alegere). Veți primi 20 de fotografii editate cu atenție la fiecare detaliu, cu posibilitatea să achiziționați fotografii în plus ulterior.

Până pe data de 15 noiembrie vă puteți înscrie și la concursul de pe pagina de Facebook De mamici. Gabi oferă câștigătorului o ședință foto de Crăciun, în familie. Grăbește-te, încă mai ai șanse dacă te înscrii până la data menționată.

Cum trebuie să te pregătești pentru ședinta foto de Crăciun?

Decorurile din studio sunt foarte frumoase, așa că nu este nevoie să le încărcați mai tare sau să ieșiți în evidență purtând haine cu imprimeuri sau în culori țipătoare. Îmbrăcați-vă în culori neutre sau care se încadrează în tematica de Craciun: roșu, alb.

Nu exagerați cu accesoriile. Fotografiile sunt despre voi, sunt menite să vă surprindă expresivitatea, fericirea. În rest, tot ce trebuie să faceți este să fiți relaxați și bucuroși. Gabi va avea grijă de restul pentru ca totul să iasă perfect.

Dacă ați rămas în pană de idei pentru cadourile de Crăciun, un album foto poate fi un dar de suflet foarte prețios. Cu siguranță, bunicii, mătușile, unchii, nașii celui mic vor fi încântați să primească sub brad niște amintiri care nu se vor pierde odată cu trecerea timpului.

Gabi este un fotograf cu experiență, un profesionist desăvârșit care oferă garanția unui serviciu realizat impecabil. Îl puteti contacta pe adresa de e-mail: office@fotografprofesionist.ro sau la numarul de telefon: 0765327550.

Il puteti urmari pe pagina de Facebook: Fotograf Profesionist – Radu Gabriel Constantin, pe site: fotografprofesionist.ro sau pe Instagram.

Vezi si: Sedinta foto cu tematica de Craciun – cadoul pe care-l pastrezi o viata! Cum s-a comportat Clara ca model | Demamici.ro

Vezi si: Sedinta foto de Craciun – amintiri de poveste, in familie! Noi l-am ales pe Fotograf Profesionist – Radu Gabriel Constantin | Demamici.ro

Vezi si: Primul Crăciun… în 4! Minunea din viața noastră, într-o ședință foto realizată de Gabriel Radu Visual Storyteller | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

4 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

o săptămână

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni