Cum putem să-i vorbim copilului despre emoții prin joc. Sfaturi de la Aura Tudor, Trainer activități pentru copii & Consultant pentru părinți | Demamici.ro

Cum putem să-i vorbim copilului despre emoții prin joc. Sfaturi de la Aura Tudor, Trainer activități pentru copii & Consultant pentru părinți. Traversăm o perioadă în care cu toții trecem printr-un carusel al emoțiilor, programul s-a schimbat și suntem cu toții dezorientați, nu ne mai vedem prietenii și asta ne face să simțim nostalgie și dor.

Ne putem mască sau vedem oameni purtând măști peste tot, iar asta ne face să simțim teamă, anxietate. Lucrăm de acasă și asta ne face să ne simțim uneori foarte bine, în siguranță, nepregătiți, depășiți, liniștiți, nesiguri, agasați, bulversați, curioși, somnoroși, iar când auzim ștrile sau ne gândim la viitor putem fi confuzi, încrezători, optimiști, visători, speriați, singuri sau puternici.

Sunt atât de multe emoții pe care le simțim încât nici nu ne conectăm cu ele uneori, lăsându-le să treacă, să dispară… doar că acestea nu dispar, iar dacă nu le acceptăm și nu le integrăm, comportamentul nostru va fi puternic influențat, la fel vor fi și sănătatea sau relațiile noastre.

Copiii au aceleași emoții ca noi. Ba chiar mai multe

Pe lângă cele menționate mai sus ei acum se pot simți neiubiți (dacă părinții lucrează de acasă și îi resping când au de lucru), foarte speriați (pentru ei și părinții lor sau alți membri ai familiei, din cauza virusului), nerăbdători (să revină la viața de dinainte), bucuroși că sunt acasă, cu familiile lor, încântați că își văd colegii online (pe telefon sau diferite platforme educative) și lista poate continua.

Este important ca părinții/ adulții să se echilibreze din punct de vedere emoțional, discutând cu prietenii, meditând, făcând mișcare, exerciții de respirație sau orice alt lucru care să îi ajute să se deconecteze și să elibereze emoțiile pe care le simt.

Copiii au nevoie mare de sprijinul nostru în această perioadă, de înțelegere, acceptare și de eliberare și integrare emoțională, iar acest lucru, cel mai indicat este să îl facem prin intremediul jocurilor.

Vă recomand jocuri de rol cu păpuși/ mașinuțe sau orice alte obiecte care să aibă diferite comportamente și voi să ghiciți emoțiile din spatele acestora, jocuri în care mimați emoții și povestiți despre acestea sau jocuri cu cartonașe ce reprezintă emoții (fiecare membru al familiei extrage un cartonaș, recunoaște emoția de pe al lui și spune când a trăit-o ultima dată).

De asemenea, așa cum făceam zilnic la grădiniță, puteți face acasă un fel de semafor al emoțiilor și în fiecare zi, din când în când, să vă observați emoțiile voastre și ale copiilor și să le încadrați pe semafor, apoi doar recunoscându-le și încadrându-le nu ne rămân decât câțiva pași pentru a ne echilibra emoțional.

Cum putem să-i vorbim copilului despre emoții prin joc? Semaforul

Zona Verde (zona de acțiune) – Luăm decizii & Acționăm
– ne simțim bine, încrezători, puternici, sănătoși, energici, concentrați, atenți, calmi, relaxați, conectați etc

Zona Galbenă (zona de pauză ) – Ne gândim & Respirăm & Luăm o pauză
– ne simțim super energici, nervoși, agitați, temători, nesiguri, amețiți, jucăuși, somnoroși, lipsiți de energie, îngrijorați, bolnavi

Zona Roșie (stop) – Ne oprim & Respirăm profund
– ne simțim furioși, fricoși, dezamăgiți, nedreptățiți, bătăuși, enervați, jigniți, umiliți, rătăciți, panicați.

Nu uitați, nu există emoții pozitive și negative!

Toate emoțiile sunt bune. Teama, frica, entuziasmul, prosteala au fiecare rolul lor în evoluția noastră!

Acceptați emoțiile voastre, ale copiilor și a celor din jurul vostru, fiți observatori și reacționați din această poziție.

În spatele oricărui comportament se află cel puțin o emoție! Puneți-vă mereu intenția să descoperiți ce se află în spate și jucați-vă, jucați-vă mult! Veți decoperi atâtea emoții, pe care le puteți denumi în cel puțin 50 de cuvinte diferite!

Voi câte emoții cunoașteți?

Vezi si: Dragi parinti, nu fiti perfecti! Despre presiunea mare de pe umerii parintilor cu Aura Tudor | Demamici.ro

Articol realizat de Aura Tudor – Trainer activități pentru copii & Consultant pentru părinți.

Hai la joacă online! Aura vă invită la activități. Mai jos găsiți formularele de înscriere.

„Dragi parinti,

📣Începând cu 11 mai 2020, vă propun un program de activități online pentru copii cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani, de 𝙡𝙪𝙣𝙞 până 𝙫𝙞𝙣𝙚𝙧𝙞.

Am gândit un program echilibrat ⚖ de jocă și învățare, urmărind principiile psihopedagogice și a particularităților de vârstă, astfel că îi invit pe copii în cea mai frumoasă călătorie a cunoașterii.💖

💫Activitățile educative și creative sunt adaptate constant, în funcție de feedback-ul primit de la copii și parinti, incluzând printre altele:
✓Citirea sau inventarea unor povești, pornind de la o anumită tematică
✓Jocuri educative
✓Activități creative și de mișcare
✓Muzică
✓Dans

🤩“𝙃𝙖𝙞 𝙡𝙖 𝙟𝙤𝙖𝙘𝙖!” este un program în cadrul căruia copiii vor avea nevoie doar de acces la platforma ZOOM, un loc liniștit și relaxant pentru activități, de restul mă ocup eu!

Nu va trebui să pregătiți materiale înainte de întâlnire, iar la final, copiii care doresc, pot continua activitatea fără a mai fi conectați la ZOOM, oferindu-vă astfel mai mult timp pentru lucrul de acasă.

Aici găsiți mai multe detalii și formularul de înscriere pentru copii cu vârste cuprinse între 4-5 ani.↓
Program L-V, 10:00-10:30

Aici găsiți mai multe detalii și formularul de înscriere pentru copii cu vârste cuprinse între 5-6 ani.↓
Program L-V, 11:00-11:30

Pentru inscriere si alte detalii, vă rog să mă contactați.

𝘼𝙪𝙧𝙖 𝙏𝙪𝙙𝙤𝙧 – Fondator 𝙀𝘿𝘼𝙈𝘼, Profesor pentru învățământul primar și preșcolar, Formator

☎ 0723.980.015
📨 edama.times@gmail.com”

Aura va asteapta cu mic si mare pe EDAMA – Education for an Agile Mind by Aura. Dati un LIKE paginii de Facebook si fiti la curent cu cele mai noi activitati pe care le puteti face alaturi de copiii vostri, intr-un mediu deosebit. 

Education for an Agile Mind oferă cluburi și activități opționale inovative pentru copii, ateliere de creație, consultanță educațională pentru grădinițe, programe educative, realizarea documentelor școlare necesare autorizării/ acreditării.

Date de contact:

☎ 0723.980.015
edama.times@gmail.com

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

2 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

6 zile

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni