Cum le vorbim copiilor despre moartea unui animăluț drag și cum îi putem ajuta să gestioneze ceea ce simt? Interviu cu Mădălina Brencus, Medic Rezident Psihiatrie Pediatrică. Pentru un copil, moartea unui animăluț nu este doar o pierdere. E prima întâlnire cu ideea de „pentru totdeauna”. E prima durere care nu poate fi reparată cu un plasture și o îmbrățișare.
În astfel de momente, ne uităm la copil și ne întrebăm: ce să-i spunem? Cum să-l ajutăm să nu se simtă singur în tristețea lui? Ce înseamnă „să spunem adevărul”, dar și să-l protejăm în același timp?
Am stat de vorbă cu Mădălina Brencus, Medic Rezident Psihiatrie Pediatrică, despre ce înțeleg copiii când un animăluț moare, cum reacționează în funcție de vârstă, și ce e bine să facem – sau să nu facem – pentru ca această experiență dureroasă să nu devină una copleșitoare.
Un interviu despre empatie, răspunsuri sincere și spații în care emoțiile celor mici trebuie lăsate să respire. Pentru că nu e niciodată despre „doar un câine” sau „doar o pisică”. Pentru membrii familiei e cel mai bun prieten. Iar doliul se învață cu blândețe, nu cu tăcere.
Pentru mulți copii, pierderea unui animăluț de companie este prima experiență reală cu moartea. E o durere sinceră, adâncă și uneori greu de înțeles chiar și pentru adulți. Cum percep cei mici această pierdere și cum putem să-i susținem emoțional în funcție de vârstă aflăm de la Mădălina Brencus.
R: Dacă copilul nu a fost de față când animăluțul a murit, cum îl anunțăm că s-a întâmplat acest lucru? Este recomandat să spunem copilului adevărul? Sau e mai bine să „îndulcim” realitatea? Folosim „a murit” sau „a plecat/ doarme”?
Dr. Mădălina Brencus: Este important să abordăm acest moment cu sinceritate și empatie, adaptând explicațiile la vârsta și nivelul de înțelegere al copilului. Trebuie să folosim un limbaj clar și simplu. De asemenea, nevoia de a explica printr-o poveste fantastică sau nevoia de explicații realiste depinde de temperamentul copilului și de atracția lui spre fantastic sau spre real.
Ce este esențial este să-i lăsăm să plângă dacă au nevoie și să nu încercăm rațional să-i facem să nu mai simtă emoțiile pierderii, indiferent de vârstă.
R: E bine să-l lăsăm să vadă animăluțul mort sau ar trebui să îl îngropăm și abia apoi să-i spunem despre această pierdere?
Dr. Mădălina Brencus: Pentru copiii mai mici, experiența poate fi copleșitoare sau greu de procesat. În schimb, pentru copiii mai mari, această confruntare directă poate reprezenta o oportunitate de a înțelege moartea ca fenomen natural. Înainte de vârsta de 7 ani s-ar putea să îi fie foarte greu să gestioneze imaginea morții și să apară foarte multe frici manifestate în tot ceea ce face copilul.
Dacă alegem să vadă animăluțul, este esențial să-l pregătim înainte, explicându-i ce va vedea. De exemplu: „Animăluțul pare să doarmă, dar corpul lui este oprit și nu mai funcționează.”
Dacă decidem să-l îngropăm înainte de a discuta cu copilul, putem organiza un moment simbolic de rămas-bun, care să-i permită să proceseze pierderea într-un mod adecvat.
R: Cum percep copiii moartea unui animăluț în funcție de vârstă? (2-4 ani, 5-7 ani, 8-12+)
Dr. Mădălina Brencus: Cei cu vârste între 2 și 4 ani nu înțeleg moartea ca fiind permanentă. Ei pot întreba frecvent de ce animăluțul nu se întoarce sau să-și imagineze că acesta se va trezi, chiar să spună că l-au văzut pe stradă.
Între 5 și 7 ani, copiii încep să înțeleagă că moartea este permanentă, dar o pot considera reversibilă în anumite condiții. Ei pot avea întrebări detaliate despre ce se întâmplă cu animăluțul după moarte.
Copiii de peste 8 ani au o înțelegere mai realistă a morții și pot începe să reflecte asupra semnificației sale, exprimând emoții similare cu cele ale adulților.
R: Ce reacții emoționale sunt normale după pierderea unui animal? (Plâns, retragere, anxietate, întrebări repetate, somn agitat?)
Dr. Mădălina Brencus: Este firesc ca un copil să experimenteze o varietate de emoții, incluzând tristețe profundă, plâns, retragere sau chiar furie și agresivitate. Pot apărea întrebări repetate și transpuse la familie despre moarte sau comportamente care reflectă încercarea de a procesa pierderea, cum ar fi somnul agitat sau visurile legate de animăluț.
Uneori, copiii pot manifesta anxietăți legate de pierderea altor persoane sau animale dragi. Consecința acestei anxietăți poate fi dorința de a rămâne mereu lângă cei dragi, refuzul de a merge la grădiniță, refuzul de a dormi, refuzul alimentar. Toate aceste reacții sunt normale, atâta timp cât ele scad în intensitate în câteva săptămâni.
R: Cum îi putem ajuta să-și exprime durerea într-un mod sănătos?
Dr. Mădălina Brencus: Pentru a-i ajuta să își exprime durerea, este esențial să le oferim un spațiu sigur în care să vorbească despre ceea ce simt. Spațiu sigur înseamnă să nu îi contrazicem când ei ne spun că se simt într-un anumit fel. Sau să nu-i oprim din plâns că ni se pare nouă că exagerează. Nici să le spunem că „nu e bine să întrebi asta” sau „nu e bine să discutăm despre moarte”, dacă ei au întrebări sincere.
Dacă le ignorăm grijile și îngrijorările privitoare la subiect, riscăm să nu poată procesa prea curând informația aflată (informație care este una sensibilă pentru noi toți, de altfel) și să rămână cu o anxietate pe care o putem greu ține în frâu.
Pe lângă libera exprimare și îmbrățișare a emoțiilor lor, le putem spune cum ne simțim și noi. În cuvinte simple, fără să îi încărcăm pe ei cu starea noastră. „Și eu mă simt foarte trist. Și mie îmi vine să plâng.”
Mai putem folosi activități creative, cum ar fi desenele, scrierea de scrisori către animăluț sau crearea unui album cu amintiri. Ritualurile de rămas-bun, cum ar fi organizarea unei mici ceremonii de îngropare, pot fi extrem de utile pentru a le oferi un sentiment de închidere. Este la fel de important să îi asigurăm că toate emoțiile lor sunt valide și că este în regulă să fie triști sau să plângă.
R: Plângem împreună cu copilul sau ne abținem?
Dr. Mădălina Brencus: Este absolut în regulă să plângem împreună cu copilul. Întotdeauna. Aceasta nu doar că validează emoțiile copilului, dar îi arată că și adulții simt durerea pierderii și că exprimarea acestor emoții este un lucru natural. Inteligența emoțională copiii nu o învață din cărți, ci de pe fața și buzele noastre.
Totuși, trebuie să ne păstrăm o atitudine de sprijin și siguranță, astfel încât copilul să simtă că are un punct de sprijin emoțional în noi, nu să simtă nevoia să ne aline ei pe noi.
R: Când e cazul să ne îngrijorăm? Care sunt semnele că durerea nu trece normal?
Dr. Mădălina Brencus: Dacă durerea copilului persistă intens mai mult de câteva săptămâni sau dacă observăm semne precum refuzul de a vorbi despre animăluț, retragere extremă, simptome de anxietate severă sau depresie, este important să solicităm ajutorul unui specialist.
De asemenea, ar trebui să ne îngrijorăm dacă copilul manifestă frici exagerate sau comportamente care interferează semnificativ cu viața sa de zi cu zi.
În unele cazuri în care acest doliu persistă sau chiar se intensifică de-a lungul săptămânilor, este foarte posibil să fie nevoie să investigăm și alte posibile probleme emoționale care doar au fost intensificate de pierderea animăluțului.
R: Cât timp ar trebui să așteptăm înainte de a lua un alt animal?
Dr. Mădălina Brencus: Nu există o perioadă fixă, dar este important ca decizia de a adopta un nou animal să fie luată atunci când copilul a început să accepte pierderea animăluțului anterior. Această alegere nu trebuie percepută ca o înlocuire, ci mai degrabă ca o oportunitate de a oferi iubire unui alt animal care are nevoie.
R: Cum putem vorbi despre noul animăluț fără ca cel pierdut să fie uitat?
Dr. Mădălina Brencus: Putem spune copilului că animăluțul pierdut va rămâne mereu în inimile noastre, iar amintirile frumoase cu el vor fi mereu parte din viața noastră.
Este util să îi încurajăm pe copii să vorbească despre el ori de câte ori simt nevoia. Putem printa fotografii cu familia și animăluțul pierdut și să le punem prin casă. Putem face câte o seară a amintirii animăluțului în care să stăm să povestim despre poznele și aventurile avute împreună.
În același timp, privind cu drag spre viitor spre amintirile pe care urmează să le construim cu noul animăluț.
R: Cum contribuie un animal de companie la sănătatea emoțională a copilului?
Dr. Mădălina Brencus: Animalele de companie sunt surse extraordinare de afecțiune necondiționată și siguranță emoțională. Ele contribuie la dezvoltarea empatiei, responsabilității și încrederii în sine. Faptul că simte că poate îngriji într-o anumită măsură (în funcție de vârstă) acel animăluț contribuie extraordinar la sentimentul că este capabil, că este la fel de important în familie și pentru animăluț.
În plus, prezența unui animal poate ajuta la reducerea stresului și la crearea unui sentiment de confort în momentele dificile.
De asemenea, se reduce sentimentul de singurătate și interacțiunea cu animăluțele stimulează joaca și activitatea fizică.
R: Moartea animalului poate declanșa frici existențiale? Cum le gestionăm?
Dr. Mădălina Brencus: Moartea unui animăluț poate declanșa întrebări mai profunde legate de viață și moarte, mai ales la copiii mai mari. Este absolut logic ca un copil de peste 4-5 ani să poată întreba dacă și noi oamenii murim.
Este esențial să răspundem sincer, folosind un limbaj potrivit vârstei copilului. De exemplu, putem explica ciclul natural al vieții, subliniind că moartea este o parte firească a existenței. Este esențial să îi reasigurăm pe copii că ei sunt în siguranță și că suntem alături de ei pentru a răspunde la orice întrebare sau teamă. Putem folosi povești, analogii sau exemple din natură pentru a facilita înțelegerea acestor concepte complexe.
Pe Mădălina Brencus o găsiți pe povesteauneighindute.com, dar și pe contul său de Instagram cu același nume. Medic la bază, Mădălina este și consultant în somn.
„Având experiența de a fi apelat personal la un consultant în somnul copilului, deși nu am ajuns imediat la rezultatele dorite în privința somnului, am realizat că s-a îmbunătățit ceva la fel de important: starea mea psihică.
Dintr-o dată am înțeles ce se întâmpla și că nu sunt singura mămică ce trece pe acolo. Am realizat că nu sunt eu de vină, iar asta mi-a dat încredere că fac ceea ce are nevoie fetița mea de la mine.
Pasiunea mea este să vă ajut să vă urmați intuiția și să mai scăpați de grija acelui „trebuie”. Cred cu tărie că fiecare părinte își cunoaște copilul cel mai bine și ceea ce pot face eu e să îl ajut să discearnă ce e de folos și ce nu pentru dinamica familiei sale.
Spun că sunt un alt fel de consultant tocmai pentru că mă ofer să fiu un ghid între părinte și copil, un ajutor cu care părintele să se poată sfătui și pentru că voi milita întotdeauna pentru nevoile bebelușilor și copiilor în primul rând.
Dacă simți că ai nevoie de un astfel de ajutor pentru familia ta, sunt aici!”, povestește Mădălina Brencus pe blogul său.
Lista completă de servicii o găsiți chiar AICI!
„Să fii văzut, auzit, susținut, îmbrățișat” – o lecție de la Dance Bridges Festival. Într-o…
Cel mai Mare Picnic în Familie by Social Moms sărbătorește Luna Copilului în data de…
Ziua Copilului dedicată educației empatice: introducere în profesii cu suflet pentru iubitorii de animale. Ziua…
Era o zi ca oricare alta. Stăteam în fața calculatorului, mirată de vremea instabilă de…
Veștile bune la matematică se amplifică în echipă! În ARENA de joc CampioMATE. Elevii-jucători și…
Mommy brain. Creierul se schimbă în timpul sarcinii - un nou studiu analizează „creierul de…