Cea mai mică școală din România. Căsuța din cătunul din Maramureș pare desprinsă din povești | Demamici.ro

Cea mai mică școală din România, o căsuță ca din povești! Școala se află în cătunul Cornățea din comuna Poienile de sub Munte, din județul Maramureș și este, practic, o încăpare care nu depășește 12 metri pătrați.

Școala primară din Cornețea este poziționată în vârful unui deal, într-un cătun în care ajungi abia după ce ai parcurs câțiva kilometri pe jos.

Ca să ajungă la cea mai mică școală din țară, unii copii parcurg kilometri întregi, indiferent de vreme, prin pădure.

Cea mai mică școală din România găzduiește 10 elevi

Școala primară din Cornățea funcționează pentru o mână de copii. În total, 10 copii de la clasa pregătitoare și până la clasa a-IV-a străbat kilometri aici pentru a învăța carte.

Acești copii au învățat de mici ce înseamnă izolarea, iar pentru ei este o normalitate.

Deși se află într-un loc destul de ferit, iar casele risipite pe dealuri sunt lipsite de electricitate, școala are lumină din iarna lui 2015.

Atunci, școala a făcut parte din campania ”Lumină pentru România”, o inițiativă a organizației neguvernamentale, Free Miorița.

În cadrul acestei campanii, au fost iluminate ultimele 3 școli din România: Cruhla, județul Suceava, Poienile de sub Munte, județul Maramureș, și Dobraia, județul Caraș-Severin.

Vezi si: O invatatoare din Galati a transformat orele plictisitoare in activitatea preferata a copiilor | Demamici.ro

Și pentru că un asemenea loc desprins parcă din poveștile bătrânilor de odinioară pare greu de crezut, iată cum arată cea mai mică școală din România. Povestea ei, spusă în imagini:

Școala din cătunul din Maramureș pare desprinsă din povești

 

Vezi si: Aur pentru Romania la Olimpiada Geniilor. Trei adolescenti din Sibiu au cucerit SUA | Demamici.ro

Share

Articole recente

Copiii îl pot întâlni pe Magicianul Robert Tudor în acest weekend. Magia sărbătorilor continuă la Polul Colosseum Mall (P) | Demamici.ro

Copiii îl pot întâlni pe Magicianul Robert Tudor în acest weekend. Magia sărbătorilor continuă la…

o zi

Vreau să vă amintesc câteva lucruri înainte de Crăciun – între haos, îmbrățișări și amintiri | Demamici.ro

Acum, în luna în care deseori ne simțim copleșite, vreau să vă amintesc câteva lucruri:…

2 zile

Universul Ștrumfilor ajunge la Colosseum Mall! Aventură albastră pentru copii, între 22 noiembrie și 1 decembrie (P) | Demamici.ro

Universul Ștrumfilor ajunge la Colosseum Mall! Am pentru voi o veste super frumoasă, perfectă pentru…

3 săptămâni

LOVI Mammafeel, biberonul care susține alăptarea și reduce riscul de colici (studiu pe 102 bebeluși). Părerile specialiștilor VIDEO (P) | Demamici.ro

LOVI Mammafeel, biberonul care susține alăptarea și reduce riscul de colici (studiu pe 102 bebeluși).…

2 luni

ReConnect 2025 – Compassionate Inquiry România: O perspectivă nouă asupra abordării dependențelor, alături de autorități | Demamici.ro

București, 12 octombrie 2025 - Compassionate Inquiry® România, în parteneriat cu Poliția Română, anunță organizarea…

2 luni