Mămici și tătici celebri

Anca Serea, mamă de 6 copii, și-a sărbătorit cel mai mic băiețel: „Parcă ieri era un bebeluș care gângurea și mă privea cu ochi mari” | Demamici.ro

Anca Serea, mamă de 6 copii, și-a sărbătorit cel mai mic băiețel: „Parcă ieri era un bebeluș care gângurea și mă privea cu ochi mari.” Sărbătoare specială în familia Ancăi Serea și a lui Adi Sînă, în luna mai. Cel mai mic băiețel al familiei, micuțul Moise, a împlinit vârsta de 6 ani.

Pentru Anca Serea, mamă a șase copii, fiecare aniversare a fiecărui copil este una cu emoție specială, chiar dacă le experimentează de șase ori pe an. Și asta pentru că fiecare copil este special în felul lui, iar legătura creată cu fiecare în parte este una unică.

Anul acesta, la aniversarea lui Moise, al treilea copil pe care îl are împreună cu Adi Sînă, din cei patru, mămica Anca Serea s-a simțit copleșită de cât de repede a zburat timpul. Cel mai mic băiețel al familiei se apropie grăbit de viața de școlar și nu mai e demult un bebeluș. Vedeta a postat un mesaj pe pagina ei de Instagram, pentru a marca acest moment.

„În urmă cu 6 ani, într-o zi frumoasă de mai a venit pe lume Moise, șoricelul familiei ❤️! Este un copil deosebit de bun, de blând, de cuminte și de jucăuș, o rază de lumină în fiecare zi atât în sufletele noastre, ale părinților, cât și în ale fraților săi. Avem atât de multe amintiri frumoase împreună și la fiecare aniversare a copiilor mărturisesc sincer că nu îmi vine să cred cât de repede trece timpul. Parcă ieri era un bebeluș care gângurea și mă privea cu ochi mari, iar acum este un băiețel cu care reușesc cu greu să țin pasul”, a scris Anca Serea pe rețelele de socializare.

Pentru Anca Serea, viața de mamă este o permanentă binecuvântare. Din acest motiv, vedeta a ținut să-și arate recunoștința față de fiul ei pentru că a ales-o să-i fie mamă.

„Sunt profund recunoscatoare că m-a ales să îi fiu mamă și îi mulțumesc că există în viața mea și îi dorim să se bucure de cât mai multe zâmbete, să își îndeplinească toate visele si, desigur, să aibă parte de cât mai multe ghidușii fără peripeții”, a mai zis vedeta.

Anca Serea are șase copii. Cei mari, David și Sara, provin din relația cu fostul partener Filip Poplingher, care a decedat în 2010.

Adi Sînă i-a adoptat pe cei doi copii din relația ei anterioară și împreună au mai făcut alți patru copii: Noah, Ava, Moise și Leah. Anca Serea a recunoscut că și-ar fi dorit să facă și al șaptelea copil, însă a primit avertismente și de la medici, din cauza unei anemii severe cu care se confruntă și care i-ar putea pune în pericol sarcina.

„N-aș mai putea să țin o sarcină pentru că este binecunoscută anemia și momentan nici nu am susținerea medicului, dacă ar fi să fie, dar în viitor nu se știe. Ne mai dorim copii”, a spus Anca Serea la Antena Stars.

Vezi și: Anca Serea, mesaj pentru mamicile care vor sa nasca prin cezariana: „Va implor sa reconsiderati!”

Share

Articole recente

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

5 zile

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

7 zile

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână

Dermatita atopică – ce este, cum se manifestă și care este tratamentul? Interviu cu Dr Monica Dima | Demamici.ro

Dermatita atopică este o afecțiune cronică a pielii, care se manifestă adesea prin uscăciune, înroșire,…

o săptămână